Posted tagged ‘trecut’

Analog social (poem final)

21 Martie 2011

visele noastre ardeau ca doua bete de chibrit
stinse-n trecutul „te iubesc”
si în prezentul „te-am iubit”

sunt învechit concise ea facandu-se comoda
se-apropie si îmi sopti
Iubirea nu mai e la moda

dar cine draga mea va sti iubirea sa o poarte
asa cum moda va dori
sa se pronunte-n toate

eu te-am iubit si ieri si azi, iubirea n-are toane
te voi iubi maine la fel
dar si-n alte sezoane

ieri îmi tineai de cald mai stii, azi nu mai sunt în trend
uitarea maine va veni
iar noi vom fi un brand

visele ard, noi vom muri, vad însa ca nu-ti pasa
dar nu uita, cand vei iubi
atunci vei fi frumoasa

Cu drag,
unei fete greu de multumit (fara aluzii la Jeni Acterian!)

 

Bursa de valori sentimentale

9 Noiembrie 2010

Am făcut un inventar
nimicurilor din viaţa mea

nu sunt un bun contabil
toate iubirile îmi dau cu virgulă
partea întreagă din mine
suferă un deficit
economiile mi-au fost impozitate
îmbrăţisări cu TVA
transfer speranţe de azi
pentru mâine

în avans
am licitat câteva vise
ideile se vând pe sume derizorii
s-au devalorizat trăirile
sufletul a intrat în colaps
la bancă nu dau credite
un împrumut de sănătate e vital
măcar de-am suferi în rate

primim fericirea în tranşe
banii nu mai îngheaţă se topesc
afacerea mea cu săruturi
acum un an era în prag de faliment
sunt plin de datorii morale
nu mai ridic privirea din pământ
îmi voi amaneta trecutul
nimicurile din prezent mă costă scump


Cum as putea

10 Mai 2010

Cum sa-ti spun ca te-ai lipit de sufletul meu
Sau ca mi-e frig cand tu nu esti
Cum sa ma satur cand nici nu m-am obisnuit cu tine
Cum sa ma adun cand tu ma sfarmi in mii de bucati
Cum sa privesc in alta parte cand esti langa mine
Cum sa te uit cand tot ce vad in jur esti tu
Cum sa-mi doresc sa ma trezesc daca te visez pe tine
Cum sa mai zbor vreodata cand tu mi-ai taiat aripile
Cum sa renasc daca tu m-ai ucis
Cum sa fiu liber cand tu ma condamni cu fiecare privire
Cum sa incep sa-ti vorbesc iar,cand tu ai terminat cuvintele
Cum sa tremur cand palmele tale ma incalzesc
Cum sa ma plimb pe alei cand fara tine sunt doar un strigat
Cum sa te strig daca nu-ti stiu numele
Cum sa te mint cand tu imi stii toate gandurile
Cum sa dezgrop trecutul cand pamantul a acoperit prezentul.M-a acoperit si pe mine…

Indicatie:

*A se citi cu voce tare.