Posted tagged ‘Realitate.’

Amprente Literare […]

22 Septembrie 2010

Am tot promis, mai pe fata mai pe ocolite o surpriza în aceasta perioada, însa fara prea multe detalii pentru curiosi :D. Ei bine, am reusit sa duc la bun sfarsit mai multe planuri si dorinte care s-au strans în timp.Prima si cea mai importanta este aparitia mea în primul volum „Amprente Literare”, un volum de colectie ce însumeaza munca de cateva luni încoace- a mea si a celorlalti opt autori inclusi în volum.Din partea mea au fost incluse atat poezii aparute pe blog, cat si poezii în premiera, fiindca tot se poarta cuvantul asta:) . Am avut onoarea sa-i cunosc pe Cristian si Geanina Lisandru, fara de care toate acestea nu ar fi fost posibile.Alaturi de ei si alti autori deosebiti ne-am adunat suflet langa suflet, gand langa gand, fara sa mai tinem cont de kilometrii care ne despart si am devenit O ECHIPA.Îmi pare rau ca va anunt deja cu o saptamana dupa ce a fost lansat, însa am vrut sa scriu articolul asta tinand cate un exemplar în mana si rasfoindu-le cu grija. Rezultatul muncii noastre de pana acum, s-a reîntregit sub o singura coperta:

A doua surpriza o constituie lansarea noilor pagini de pe blog, pentru care îmi doresc sa acordati macar un sfert de ora din viata voastra.Cred ca va merita! Rodica a acceptat provocarea mea si m-a ajutat sa ma redescopar, cu bune cu rele,calitati vicii defecte, fara oglinda si dincolo de limitele impuse trupului.O discutie sincera în care am renuntat la orice fel de bariere, confesandu-ma ca unui adevarat duhovnic.

Nu stim ce ne rezerva viitorul. Viata e plina de suisuri si coborasuri, asa ca trebuie sa ne bucuram cat putem de realizarile noastre si sa ne adunam puterile pentru ce va urma.
În ultima instanta, nici fara voi toti, cei care cititi si comentati aici, O MICA FAMILIE, nimic nu s-ar fi întamplat.Am pornit blogul în nevoia de a gasi un refugiu cand toate încercarile vietii mele se oprisera într-un singur punct si ratiunea mea nu era tocmai limpede.Am nevoie de mult sprijin moral pentru a trece peste hopuri, nu sunt genul de om care se ridica si pleaca mai departe dupa ce a cazut.Am nevoie si de tratament si de alte îngrijiri suplimentare.Sa spunem ca tot ce fac aici de cinci luni a reusit sa completeze nevoile pe care le aveam.Ar fi multe de spus, dar ma voi opri aici.Am sa fac, dupa o perioada lunga de timp si prezenta, daca îmi îngaduiti…

Ada, Adela, Alina, Alex, Anchu, Alex`andra, Annemarrie, Anny, Habarnist, Bogdan Epureanu, Altcersenin, Caius, ChocolatfollieCosmin Stefanescu, Cristian Lisandru, Geanina Lisandru, Cristishady, Dandelion, Dionisa, Ele77na, Flavius Obeada, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Grapefruits, Loryloo, Delia, Luigia, Madi, Malli, Rodica, Miscellaneous, Myriam, Rox, mnealui, Roxss, Ruxandra, Teo, Twistedchocolate, Un nou sens, Vania, Yuri.

Ai grijă de visele tale

20 Iulie 2010

Cel mai mare coşmar e să visezi adevărata faţă a realităţii.

Mă ridic din pat,îmi arunc privirea pe geam-împrăştii câteva iluzii matinale.N-am dormit prea bine azi-noapte şi acum mă voi răzbuna…tot pe mine.O cafea fără pic de lapte poate fi răzbunarea perfectă.No way,aşa ceva nu se poate ! Pentru o secundă chiar credeam în planul meu cinic de a-mi tortura dimineaţa.Am scăpat şi de data asta.Am tendinţa să trec de la o stare la alta îngrijorător de repede,asta pentru că am în jur oameni care te-ar putea face să vezi soarele şi dacă ai trăi în Alaska şi ar fi cea mai geroasă zi din an (cineva ar trebui să-şi facă un job din asta).Nu mai cred pe nimeni,singurul intrus din viaţa mea sunt chiar eu.Sunt condamnat să mă suport pe mine însumi toată viaţa.Rutina doar amplifică starea.Secolul ăsta e de vină.Nu suport graba,agitaţia,furtunile din viaţa mea,nebunia schimbării-sunt un tip cu deprinderi statornice (deşi paradoxal am fugit mereu de rutină).
Cum ar fi pentru o clipă să mă dezic de toate afirmaţiile mele şi să privesc pagina de ieri a jurnalului ca pe o istorie de duzină,o poveste plictisitoare fără un final bine conturat ? Citind în urmă am impresia că sunt doar doua sau trei episoade puse pe repeat.E groaznic să te obosească rutina,poate şi mai groaznic să o concluzionezi în rândurile tale.
Bun.Realitatea întotdeauna se ascunde printre cuvintele noastre,dar trăim mai mult prin prisma viselor.Ai grijă de visele tale mai mult decât de tine,pentru că nu ele trăiesc prin tine,ci mai degrabă tu ai ajuns dependent de ele.
Mi-ar fi plăcut să întocmesc un „Decalog” al societăţii ingrate şi al caracterului respingător al lumii,dar obosesc şi eu câteodată luptându-mă cu morile de vânt.Există un „prea mult” şi pentru mine,faptul că înseamnă mai mult decât „prea mult-ul lor” e numai o problemă abstractă.Nimeni nu vrea să renunţe acum la mască ! Sfârşitul balului se apropie,puţin trecut de miezul nopţii şi nimeni nu a sesizat că măştile au devenit o parte din noi.Ele zâmbesc în locul nostru,iar noi ne ascundem în continuare în spatele lor.Ele ne conduc.
Visăm să trăim sau trăim să visăm ? Aş mai vrea să ştiu cât la sută din ce trăiesc e realitate.Dar c
ând trecem prin clipe de coşmar,tare am vrea să fi fost doar un vis…şi oare e mai mult de-atât ?

Paradis fictiv

8 Iulie 2010

„Singurul paradis e paradisul pierdut.”

Marcel Proust

Straluciri in priviri,orasul pierdut
Aer proapat si poate…un nou inceput.
Despartiri,impacari,realitate si vise
Idei si trairi,porniri interzise.

Bucurie,necaz,ganduri fara sfarsit
Intre „a fi” si-„a trai” e un zid infinit
Poate maine sau azi,peste ani,nu poti sti
Vom da timpu-napoi sa mai fim iar copii.


Raspuns fara scop,mincinoase grimase
Talent fara noroc,incercari sfioase
Atunci si acum,doar noi ne-am schimbat
Restul lumii-i la fel…numai timpul a stat.


Hartuit de-amintiri,am semnat un tratat
Sa iubesc doar o data dar sa am ce-am visat.
Cu aer ma-nec,ma sufoc de minciuni
Mapamond devenit hotel de nebuni.

Doctori se-mbolnavesc,preoti cad in pacat
Zugravi fara case,viitor blestemat.
Rabdare ajunsa la capat de drum
Un cer preainalt,un pamant plin de fum

Ochii mamei plangand sau primul sarut
Ingerasi de cristal,sentimente de lut
Fluturasi in stomac,pasiuni risipite
Rochita ei alba si iubiri ne-mplinite.

Straluciri in priviri,orasul uitat
Sfarsit uneltit si un aer poluat.
Impacari,despartiri,realitate si vis
O lume bolnava…si-un fictiv paradis.

La tarmul tau

16 Iunie 2010

Cat mi-as dori sa am o barca
Sa pot salva ce-a mai ramas din mine
Si sa vaslesc pana voi obosi de zile
Si-apoi la tarmul tau sa ma opresc.

Sa impletesc din fericire stele
Cu luna sa ma cert si sa ma-mpac
Sa ma astepti la mal inca o viata
Sa te iubesc,sa te sarut,sa tac.

Marea o sa ne fie martora in toate
Doar marea poate intelege si vedea
Si nu putine au fost clipele in care
A vrut sa ma pastreze numai pentru ea.

Se intrevede tarmul,e la fel ca-n vise
Departe iti zaresc reflexia in ape
Tu ma astepti cu bratele deschise
Fara s-adormi o clipa,fara sa-nchizi din pleoape.

Primeste-ma la tine,sunt prizonier al marii
Intinde-mi doar o mana,voi renunta la toate
Totul vei fi doar tu,restul e dat uitarii
Imbratisati un singur trup vom fi pana la moarte.

Ne mai desparte doar un tarm si timpul ne separa
Eu de departe te admir si te dezleg in taine
Ne contopim intr-un sarut si ne iubim o vara
Iar tu ma lasi,doar din priviri,sa te dezbrac de haine.

Am asteptat cum ti-am mai spus
In universul meu o viata si jumate
Apoi am invatat sa-not pana la tine
Tu cea care transformi dorinta-n realitate.

Nu ne-am vorbim prea mult de ieri
Tu nu-mi ceri niciodata explicatii
„Iubire daca ai…”,atat imi ceri
De ce sa mai ma pierd in declaratii..

Dar uite ce ti-am scris,macar citeste,
Imi face semn ca nu,probabil o s-o doara
Stie ca tot ce scriu e despre ea,zambeste
Si-mi spune hai sa o lasam pe alta seara.

Voiam sa ii arat si in cuvinte
Ce sentimente-i nevoit sufletul sa-mi poarte
Atunci pentru a doua oara mi-a zambit,
Mi-a explicat ca asta nu se poate.

Intr-un amurg timid,spre seara
Am intrebat-o daca isi doreste
Sa facem o plimbare pan’ la rasarit
Doar eu si ea si barca…si marea care ne priveste…

*

Va rog sa scuzati lipsa de verticalitate a strofelor,e-adevarat,mana e cea care scrie,dar sufletul e cel care dicteaza…

Recomand: Mihai Eminescu-Lacul sau daca vreti sa recititi link.

Anestezic fatal

17 Mai 2010

M-am gandit intr-o zi,cum ar fi sa aflam
Ca viata-i doar o poveste ,un rol pe care-l jucam
Obositi,plictisiti si raniti in final
O luam iar de la capat,anestezic fatal.
Nu exista solutii,nu exista vreun leac
E doar bine si rau,pot sa mor sau sa scap.
Prizonieri intre vise ,realitatea se-ascunde
Am fugi si de noi,dar nu avem unde…
Si plina e lumea de nebuni si de crime
Departe-i iubirea si n-o pot obtine.
Luand speranta in calcul,gasesc rezultat
Ca toata iubirea care-a fost s-a si dat.
Ca nu mai e nimeni de astazi interesat
Decat cum sa fie din ce in ce mai bogat.
Dar ce bogatie poate-ntrece iubirea
Si cati bani sa ai sa atingi fericirea?
Ne grabim si uitam sa-mpartim bucurii
Desi stim ca cei dragi intr-o zi vor muri
Avem idealuri inalte dar gandim limitat
Poate chiar am dreptate…toata iubirea s-a dat.
Poate ca pe pamant nu mai e loc de pace
Masochisti suntem toti,durerea ne place.
Si zacem in umbre,ascunsi in regrete
Cufundati in tacere,condusi de aspecte
Imaginea vinde, lumea se prabuseste
Si nu vede nimeni,nimeni nu mai iubeste…


Intrebari se tot pun,raspunsuri nu se gasesc
Ipocriti la tot pasul, spectacol grotesc.
Conturate pe buze,cuvinte desarte
Ce ne-mping spre pacat,ne indruma spre moarte.
Un inger isi face simtita prezenta
Ma mustra suav ca-mi complic existanta
Si-mi zice sa merg linistit si sa cred…
In stanga nu-i nimeni,la drepta ma pierd.
Doar tu poti decide ce urmeaza sa faci
Dar sa stii ca nu-i bine de continui sa taci
Ataci si te-ascunzi,nu-ti asumi nici o vina
Iubire inca mai e,dar cat de putina…
Cunosti realitatea ,dar plutesti in visare
Zici ca poate va trece,poate dispare…
Dar durerea persista,meschin te termina
Si cazi in genunchi cerand mila divina.
Cu ce drept mai ceri iertare si mila
Cand tu nu te-nduri de nimic si ti-e sila
De tine,de tot ce-ai facut intr-o viata
Mai sunt multi ca tine…mai e vreo speranta?

Macar de acum sa te rogi ceas de ceas
Iubire poate mai e…poate a mai ramas.
Avem idealuri, ambitii si vise desarte
Dar intre noi e un zid ce mereu ne desparte.
Judecand pe nedrept tu nimic nu oferi
Zici mereu ”vreau iubire”…ai idee ce-mi ceri?

Asa sunt eu.

2 Mai 2010

Am primit acum fix 2 saptamani un fel de leapsa de la Gabriela . I-am spus atunci ca ma voi gandi la ea.N-am vrut sa par neserios,dar jocul asta m-a pus un pic pe ganduri.Regula era in felul urmator: pleci de la o definitie,apoi iti alegi un cuvant caruia sa-i dai si lui o definitie si tot asa.Cred ca cel mai greu mi-a fost sa respect regulile.Eu am o regula cand scriu: fara reguli.Aici a fost mai greu.De ce si cat de greu se poate vedea mai jos:

Sunt o umbra lasata fara trup.Mereu in cautarea unui corp,tot timpul alergand de colo-colo.Un ratacit care-si asteapta chemarea.

Chemarea este acel strigat pe care doar sufletul il aude si mintea nu-l poate intelege.

Intelegerea e granita in care se intalnesc gandurile noastre cu ale celorlalti.Atunci cand reusim sa descifram tainele si nu mai e nevoie de cuvinte.Cand intelegem ce gandeste aproapele si privirile spun tot

Aproapele e un prieten pe care il tii alaturi.In care ai incredere.O persoana care nu te va dezamagi niciodata.

Increderea e ceva usor de atins  dar si cel mai greu de pastrat.Se poate castiga,fie instantaneu,fie dupa o perioada de timp.Se pierde cel mai repede.Asteptarile pe care le avem de la cei dragi nu corespund de fiecare data cu realitatea.De multe ori incredrea se transforma in dezamagire.

Dezamagirea e etapa urmatoare a increderii.Evita sa te increzi in prea multi oameni,fiindca dezamagirea va fi si mai profunda.N-am avut asteptari prea mari decat de la cei dragi.Din pacate si ei m-au dezamagit in repetate randuri.

Cei dragi sunt cei pe care i-as tine tot timpul in brate,as sta langa ei si as face orice sa le fie bine.Sunt oamenii pe care ii iubesc,pentru care mi-as da si viata.

Viata e un dar de la Dumnezeu.Fiecare e liber sa o traisca dupa bunul plac.Sa iubeasca,sa urasca,sa minta,sa ierte,sa uite,sa raneasca si sa fie ranit la randul lui.Viata inseamna bine si rau.Si iubire si fericire, si durere si speranta

Speranta e cea din urma virtute, tot ce mai ramane din noi,inainte sa ajungem doar o umbra.Iar umbra…

Teoria viselor

1 Mai 2010

De cate ori trebuie sa visez acelasi vis ca el sa se implineasca?

Sunt constient ca visele inseamna doar amagire si-atat,dar nu pot sa concep o viata fara ele.Speranta de a reusi nu trebuie sa moara niciodata.Nu sunt eu cel mai optimist si n-am fost nicicand.Dar nu m-am lasat rapus de probleme,din contra, atunci cand mi-a fost mai greu am gasit cea mai multa putere in mine sa merg inainte.Un prieten imi spunea ca nu crede decat in ceea ce vede,in ceea ce atinge…Am avut si eu ganduri din astea.Acum insa…sunt sigur ca Cineva acolo sus are grija de mine.
M-am hranit multa vreme cu vise.Nu tineau de foame,dar imi dadeau linistea de care aveam nevoie.In scurt timp au devenit un drog.E chiar ciudat cum de toate lucrurile de pret sunt de cele mai multe ori gratis.Nu alerg dupa bani,dupa himere si nu ii pot intelege pe cei care isi irosesc viata facand asta.Sunt atatea suflete care nu-si gasesc locul,atatea pacate de neiertat si multe,foarte multe vise neimplinite.Recunosc,nu sunt nici un mare luptator,dar pentru ce mi-am dorit am luptat mereu cat am putut de mult.Am cautat motive sa merite si n-am renuntat pana nu mi-am atins scopul sau pana nu am ajuns la concluzia ca nu mai merita.Nu pentru visele altora.Pentru ele n-as putea sa mai lupt,am facut-o de-atatea ori…
In opinia mea exista doar doua feluri de vise: alea pentru care trebuie sa lupti si alea care nu mai merita.Si nu exista vis neimplinit,doar oameni care nu stiu sa viseze,oameni care renunta prea usor la ceea ce spun ei ca-si doresc asa de tare.Prostii.Nu renunta la vise,fiindca fara vise esti un om mort.Atunci cand spui ce gandesti e posibil ca toti sa te judece,dar nu-ti fa griji,te vor ierta ei intr-o zi.Dar daca nu vei spune ce simti,e posibil ca tu sa nu te poti ierta niciodata.

*Fara vise esti un nimeni,dar nici daca stai si visezi tot timpul ,nu ajungi prea departe.