Posted tagged ‘rabdare’

Destinaţie finală

31 August 2010

Ca si cum niciodata cuvintele nu mi-ar fi fost mai serbede si gura atat de uscata, designul meu interior s-a mai degradat înca un pic, si rugandu-ma pentru cateva picaturi de ploaie m-am asezat la înca o discutie cu norii.Inima a fost mai galagioasa ca de obicei, crescand pulsul cu opt-zece batai, dar am pus totul pe seama toamnei.Simt cum cobor pe o scara cu trepte inegale si ma afund spre centrul pamantului.Mi s-au întepenit gandurile într-o contractie spontana. Si-as fi vrut din nou sa ma revolt, sa mai sterg un termen de pe lista infinita de temeri.
Sunt undeva pe marginea lumii privindu-va cum va pizmuiti unii pe altii si cum va încatusati iubirile prin promisiuni insipide.Cuvintele dor mai mult decat pietrele, dar înca nu simtiti durerea, înca aruncati…Îmi doresc brate lungi,sa va cuprind pe toti, sa va împac si sa va încalzesc apoi. Vreau si o farama de timp sa va pot explica îngrijorarile mele.Sunt multe, asa ca încercati s-aveti rabdare cu mine.
Poate voi rataci printre stele o perioada, în noptile apatice, atunci cand luna nu va fi întreaga sa o pot completa.Voi reveni acasa mereu cand îmi va fi dor, sa-mi reîncarc provizia cu vise si întreaga asteptare sa o transform în bucuria revederii. Sa ne înghesuim toti într-o camera si sa ne povestim vietile fila cu fila, iar cuprinsul sa ne întregeasca pe toti sub o singura coperta.
Ma voi întoarce…ca si cum niciodata nu as fi plecat.

Anunțuri

Risipa de cuvinte. #3.Mistificata libertate

25 August 2010

Printre teze şi-alte dogme, demagogii ne subjugă
Inima nu mai rezistă, sufletul ar vrea să pl
ângă,
Şi e moarte peste toate, doar tu mai mă ţii în viaţă
Mă simt liber în cătuşe, numai gândul îmi îngheaţă.

Prefăcuţii ăştia paşnici, războiţi de sentimente,
Zâmbete ascunse-n pagini, învelite-n pansamente,
Când necinstea şi durerea le vor înnegri privirea,
Cu prudentă şi răbdare vor asasina iubirea.

Lasă filele să strige, şi cuvintele să crape
Şi deşertul să-i înece cu lacrimi în loc de ape.
Să rămână numai fumul şi cenuşa lor în spate
Iar pământul de deasupra să-i absoarbă de păcate.

Câte clipe să mai treacă, să ne întâlnim din nou
Rătăciţi în lumea asta, deţinuţi într-un cavou?
În nisipuri mişcătoare, adunati într-un cuvânt,
Când risipia de iubire va întrece tot ce-i sfânt.

La ce-mi trebuie sicriu daca ma-ngropati de viu ?

21 Mai 2010

Sunt oameni care au muncit o viata
Si intr-o zi li s-a spus verde-n fata
De azi incolo sa traiti mai cumpatat
Ce-mi pasa mie cu cine-ati votat…
Reducem pensiile,ca nu se mai poate
Dar la anul sigur toate vor merge pe roate
Copiii vostri isi vor lua vacante-n state
Iar noi nu vom mai pune taxe idioate.
Nici legile nu vor mai fi asa de dure
Nimeni nu va mai cuteza sa va mai fure
De Romania se va auzi si in Maroc
Basescu,Udrea,de guvernul Boc…
Orice roman va avea sansa se se-afirme
Parintii nostri vor detine cate doua firme
Noi vom ajunge staruri,sa jucam in filme
Doua concedii intr-un an si multe prime…
E bine sa visam in continuare,iata
Fara retineri,fara bani,fara prejudecata
Ne sufla vantu-n buzunare,dar nu-i nicio graba
Ca l-am vazut eu si pe Vantu asta…are multa treaba.
Printre antene,realitati,teancuri de ziare
Reclame mincinoase la orice intrare
Suntem si noi,oameni de rand, probabil ca si tine
Noi cei care abia traim de azi pe maine.
Viitorul suna bine numai in reclame
Ei pentru bani si-ar vinde propriile mame,
Publicitatea scoate astazi orice pata
Lumea crede ce vede,deci asta li s-arata !
De-ar vede Eminescu Romania lui dulce
Si-ar lua cu el si versul si peste mari  s-ar duce.
Nu stiu ce ne retine,ce teama ne apasa
Si cum de am ajuns straini tocmai la noi acasa.
Nu mai cersiti iertare,dreptate vreau sa fie
Dar renuntati odata la bani si la mandrie.
Vor fi destule pentru toti,numai aveti rabdare
E datoria ta sa faci,n-o lua ca pe-o favoare.
Suntem mintiti ca intr-o zi poate-om trai mai bine
Avem memorii mult prea scurte sa mai putem retine
Cine ne-a mintit o data,o va face-ntruna
Ma fac si eu ca lucrez..ca intotdeauna,
Ca bani tot sunt putini,nu vezi, si mereu ne plangem
Ne-nvartim cat ne-nvartim si tot acolo-ajungem.
Ce ramane de facut cand cazi la pamant
Decat sa ramai acolo cat poti tu demult
Nimeni nu va da in tine,te vor ocoli
Si poti sa te ridici cand apele se vor mai potoli.
De-atunci va fi mai bine si pace-n Romania
Exact asa cum va spuneam cand a-nceput poezia
Dar pana maine tot mai e,traim si vom vedea,
Insa nu tara e bolnava,doar oamenii din ea…

*Acest text este un pamflet,va rog tratati-l ca atare.

Sursa foto: catavencu.ro

Ocean

14 Mai 2010

Am auzit de picatura care umple paharul,dar eu ti-am rabdat tie un ocean…

Te-am urcat pe culmile iubirii si te-am invatat sa nu te temi.Vrei sa-ti spun un secret? Si mie imi era teama,dar nu vroiam sa-ti arat.Vroiam alaturi de mine sa te simti in siguranta.Dar aveam atatea slabiciuni…Tu nu stiai.Ti-am dat incredere in tine cand iti pierdusei cumpatul.Ti-am limpezit gandurile,am fost apa care ti-a mangaiat trupul si timpul care ti-a vindecat ranile.Uita-te la tine ce mult te-ai schimbat ! Uita-te la noi.Dar nu stiu de ce mai zic noi,poate asa m-am obisnuit…Uita-te oricum la ce ni se intampla.Ai fi crezut ca vom ajunge aici? Nici eu.
Si nu ma apuc sa dau vina pe viata.Viata e ca un traseu.Ea n-are treaba.Noi suntem cei care parcurgem traseul,care uneori stim sa ocolim obstacolele,alteori ne impiedicam si cadem intr-o nesfarsita prapastie.Eu eram intr-o asemenea prapastie cand te-am cunoscut.Vezi,d-asta vorbesc de culmi.Nici nu visam ca vom urca impreuna atatea trepte,ca voi tine norii in palma sau ca tu vei dansa cu stelele…Nu,la asta recunosc,nu m-am gandit.Cine sa se fi gandit !?
Daca am ajuns sa compar viata cu un traseu,iubirea imi pare doar un fel de mancare bine preparat,gustos,pe care il gusta fiecare,nimeni nu-i rezista,dar ajunge sa-ti faca atata rau incat iti doresti sa nu fi gustat.Si la o adica…se si termina.Daca intr-o relatie nu-i nici unul un ”bucatar desavarsit”  vor muri de foame relatia lor va muri.
Vorbeam de un trecut in care aveam totul.Ne spuneam ca va fi bine,desi amandoi stiam ca nu va fi asa.Ambitiile tale prostesti m-au facut si pe mine sa gresesc.Gelozia mea incepea sa depaseasca limitele firescului.Parca tot repetam o piesa jalnica si publicul nu se mai satura sa ne priveasca.Si toti taceau.La un moment dat am tacut si noi.In linistea facuta puteam gasi in aer toate raspunsurile.Gandurile noastre se intalnisera si discutau.Ce-or fi discutand atata? Noi nu ne mai vorbeam de multa vreme.Si chiar parerile noastre ajunsesera diametral opuse.
Ai uitat de primul noastru sarut.Am uitat de primul nostru ”Te iubesc”.Dar inca n-am uitat unul de celalalt.
As vrea sa pot sa iert la nesfarsit,doar arata-mi ca merita sa mai fac asta..din nou si din nou.Culmile alea…oare stie oricine sa te duca pana la ele? Ai putea avea mai multa incredere in altcineva decat ai avut in mine?
M-am pierdut de mine.Ajuta-ma sa ma gasesc.Nu-ti cer sa fi jumatatea mea,dar ajuta-ma sa fiu din nou intreg,chiar si fara tine.Poti tu sa mai faci asta? Ai putut vreodata? ”Lasa-ma sa-ncerc” nu mai exista azi,doar ”voi reusi” sau ”las-o balta”.
Dezamagirea va fi dupa cat ai iubit de mult.Oceanul de care-ti spuneam la inceput deja mi-a inundat sufletul.Nu pot sa sterg totul cu buretele,e prea multa apa,intelegi? Nu indrazni sa inoti prin mine,te vei scufunda si nu vei mai iesi la suprafata.Nu voi mai fi vesta ta de salvare ci mana nevazuta ce te trage in jos.
Cum sa mai gasesc de unul singur rabdarea intr-un ocean plin de reprosuri…unde !?