Posted tagged ‘pacat’

Risipa de cuvinte. #2.Recăderea în păcat

21 August 2010

Cunoscand iarasi pacatul, m-ai ademenit în cursa
Învatat sa-mi joc iubirea si destinul ca la bursa
Hai dezleaga-ma de toate, neputinte si blestemuri
Si cand te sarut pe frunte, sa te simt umil cum tremuri.

Mi te-ai adancit în brate, trupurile s-au unit
Iar tu esti atat de scumpa de nu pot sa te achit
Si acest sfarsit de lume printre randuri sa-l citesti
Si sa crezi de-acum încolo si în zane si-n povesti.

Iar de-ar fi iubirea boala, eu as fi primul bolnav
Si cu reactii adverse, chiar de ma transform în sclav,
Ca un acuzat de crima ce-si ascunde neputinta
Voi aplauda sarcastic si-mi voi astepta sentinta.

NOTA: Pentru cititorii interesati, va urma:

#3.Mistificata libertate (ultimul episod al seriei)

Fatalitate inconsecventă

16 August 2010



În ideea ca nu toti ne-am fi nascut poeti
Si mai sunt desigur printre noi analfabeti,
Fetelor va rog,de-mi este permis
Sa mut mai încolo „semnul interzis”.

Toti avem pretentii,gusturi de bonton,
În loc de „mai încolo” noi folosim „pardon”
Ne parfumam cu vise, ne-mpingeti în pacat
Dar terminam conflictul abia tarziu…în pat.

Nu stim sa fim romantici si nici prea delicati
Si va trantim o scuza ca „deh,suntem barbati”
Dar va iubim desavarsit cu mofturi si capricii
Si-am vrea sa stiti ca pentru noi sunteti reale vicii.

Ati luat ce-a fost mai bun din noi si fara ezitari
Ne obligati sa renuntam la bere si tigari
Si ca sa aratam ca va iubim îndeajuns
Vom bea numai la chefuri si vom fuma pe-ascuns.

Acest text e DOAR un pamflet,orice acuzatie de misoginism va fi tratata cu indiferenta !

Opinii personale

5 August 2010

asteptareacredinta într-un „maine” curat

durereasanctiune civila

tacereanevoia de liniste.regasirea egocentricului din mine

iubireaminunea care opreste timpul.nemarginita copilarie

pacatuldovada suprema de slabiciune

sarutuldeclaratie de dragoste nescrisa.daruire

încredereacea mai simpla cale de a deveni o victima

minciunao contestare a propriilor valori

iadullocul celor care si-au pierdut copilaria

paradisuleu si tu…si gradina Eden.

fericireaeu si tu.tot cerul deasupra si nimic altceva

suspinulnevoia de tine…

Iertarea fără uitare e ca pâinea fără sare

4 August 2010


Mi-a fost dat sa cunosc deopotriva oameni cu suflet bun dar si persoane capabile de rautati fara margini.Cum nu e bine sa te pui cu nebunul (ca are mintea odihnita,stiti voi povestea) nici pe cei buni nu cred ca-i prea bine sa-i calci pe coada.Unu la mana- pentru ca e nedrept, si doi pentru ca ei ,asa cum sunt,pot deveni cei mai periculosi oameni.Naivitatea se trateaza cu lectii de viata,dar dusmania nu se sfarseste fara razbunare.Pana nu vom lasa orgoliul deoparte si nu vom învata sa iertam,lumea nu se va opri din declin.Adevarat ca stiinta a progresat în ultimele decenii,dar la ce bun stiinta,cand din punct de vedere moral suntem înca în mezozoic…
Putem spune oare ca am iertat pe cineva daca nu am uitat si greseala facuta ? Am ierta doar pe jumatate sau cum ? Exista doua sau trei persoane pentru care as calca peste orice principiu,dar numai atat.Adevarul e unul din lucrurile sfinte pentru mine,de aceea cine m-a mintit, fie si o singura data, nu mai poate avea pretentia sa-l vad cu aceeasi ochi. În afara de minciuna,care e ca o coroana simbolica a raului,mai detest cu înversunare nedreptatea si tradarea.Pentru ele as semna oricand cea mai draconica sentina.În rest,cred ca as putea trece peste toate daca cel care a gresit regreta fapta.Sunt situatii cand isprava nu mai poate fi îndreptata si cauzeaza destula suferinta, iar consecintele nu-s placute pentru nimeni.Nu mai reactionati impulsiv ,si cand luati decizii care nu va privesc doar pe voi, judecati de doua ori si cantariti bine.Nu dati înapoi ca racul, încercati sa fiti o balanta cu suflet de fecioara!

Iertarea fara uitare e ca painea fara sare- deci voi ce n-ati putea ierta niciodata, nici celei mai iubite fiinte ?

Totul pe o carte,totul pe un vis

28 Mai 2010

Se spune ca la nastere primim pacatul stramosesc.Eh,noi mai primim unul: ala de a fi romani.

Au trecut cateva zile  nebune de cand nu am mai scris.S-au strans multe acolo in suflet,dar nu prea imi sta in fire sa vorbesc in detaliu despre problemele mele.Au fost,unele s-au rezolvat,alte nu.Unele vor avea repercusiuni,altele vor ramane doar simple amintiri neplacute.
In momentul asta exista un singur lucru pentru care mi-as da viata.Nu,nu vorbim despre oameni aici,vorbim de principii.Am convingerile mele de la care nu ma abat indiferent de urmari.Sunt satul de aceeasi gandire invechita: hai sa privim partea plina a paharului,ba nu,de unde atata optimism,cine stie ce se mai poate intampla…Eu zic sa fim realisti macar pana iesim din groapa.Apropo,suntem intr-o groapa cu totii,in caz ca nu ati observat.Ne-am sapat-o singuri,si tot singuri ne-am impins acolo unii pe altii.A fost de ajuns sa cada unul,ca fiecare a mai tras in urma lui inca pe unul si tot asa (suntem romani,deh).Nimeni nu mai e independent in ziua de azi.Depindem de familie,de prieteni,de visele noastre…depindem de cei carora le-am acordat toata increderea.Si din greseala unuia ajung sa sufere toti prapaditii,unii care tot ce au facut a fost sa spere.Oamenii astia au mizat totul pe o carte,pe un singur vis.Nu e prima data in ultima perioada cand ma simt neputincios.”Nu exista nu pot,exista nu vreau.” chiar asa sa fie? Dar cand dorintele noastre depind de altii,de ce apare neputinta ? oricat de mult as tinde spre ceva,o lume in calea mea e prea mult,chiar si pentru mine.
Nu despre asta imi doream sa vorbesc,ce inceracam sa spun e ca din clipa in care depinzi de cineva nu mai esti un om liber.Democratie? pe naiba…mereu se gaseste un ”cunoscator” sa-ti inchida gura,dornic sa atenteze nonsalant la liberatatile tale fundamentale.Spun nonsalant fiindca nimeni nu se mai teme de pedepse.Nu atat de tare incat sa se opreasca din placerile lor sadice de a mai calca pe suflete.Pentru ei nu exista inca pedepse.
Si uite ca am ajuns unde imi doream.Da.Pentru asta as muri.Exista un singur lucru in care mai cred in clipa de fata.Dreptatea.Lumea a ignorat mereu puterea cuvantului(poate voi scrie odata si despre asta) dar nici cu faptele nu s-au omorat si nu au iesit in evidenta decat prea putini.Cum sa ies in evidenta cand ”cunoscatorii” imi spun ce si cum trebuie facut.La mine-i dreptatea,la ei e puterea.Eu am spus ce aveam de spus.Inca mai cred in ceva.Am speranta ca intr-o zi se va face dreptate.Si poate ca intru in randul pesimistilor cand ma gandesc la asta,dar nu ma pot abtine: oamenii L-au rastignit pe Iisus si nici dupa 2000 de ani credinta lor nu a facut progrese,ce sanse am eu,un idealist ratat,sa schimb lumea ? …de unul singur.