Posted tagged ‘atingeri’

Jumatate (poemul ofranda)

24 ianuarie 2011

sursa foto: orevivre.

jumatate din mine oricand ti-as fi dat
(desi întreg niciodata nu stiu sa fi fost)
jumatate din trupul facut din aluat
jumatate din sufletul mult prea anost

jumatate din lunile pline de mai
(desi noptile calde alinau universul)
jumatate din mine din tot ce iubeai
din tot ce aveam ai oprit numai versul

jumatatea distantei care ne-apropia
jumatate de chip obrazul care zambea
(desi nimeni nu stie ce-i cuvantul iubire)
jumatate ti-am fost mi-ai fost împlinire

(mai mult…)

Comparaţie păgână

14 iulie 2010

Nu reuşesc să te compar cu nici o zeitate,
Eşti paradoxul şi esenţa existenţei mele,
Minune a naturii prefăcută-n realitate,
Icoana mea cu suflet şi portret de stele.

Fecioară neatinsă de păcat sau răutate,
Simbolul binelui şi al iubirii nesfârşite,
Orice defect al tău e pentru mine calitate,
Atingerile tale-mi sunt plăceri nebănuite.

Ajuns în cer doar Sfântul Petru mă întreabă
Dacă te voi iubi mereu sau daca ai vreo vină,
Pentru c-ai alergat prin mintea mea o viaţă-ntreagă
Sau pentru că dintotdeauna mi-ai părut divină.


Ai fost adusă pe pământ, din vise născocită,
Luna şi soarele te-au adoptat cu doleanţă,
Aşa cum eşti, aşa cum sunt, mi-ai devenit ispită,
Te-am îndurat pasional pân’ la final de viaţă.

Un singur lucru vreau până să trec în nefiinţă
Indiferent dacă-i prea scump sau dacă-i interzis
Te vreau numai pe tine,iar ca ultimă dorinţă
Cer siguranţa de a te avea şi-n Paradis.