Posted tagged ‘amintiri’

Despre fiecare- pe rand si cu rabdare

27 Ianuarie 2011

Am avut onoarea de a fi invitat la o dubla lansare de carte, sambata trecuta, de catre una dintre colegele mele.Tatal ei,  dr. Ion Chican a întrunit un numar de persoane alaturi de care sa împarta bucuria si reusita lucrarilor sale: „Umbra fericirii”- roman de dragoste si „Calatorie în propriul corp”- în care la îndemnul pacientilor ne împartaseste experiente din cariera sa. Desi numarul invitatilor a fost restrans, autorul s-a putut mandri cu prezentarea detaliata a cartilor dar si cu placuta ambianta pe tot parcursul evenimentului. (mai mult…)

Anunțuri

Simfonie pentru posteritate (Cumpăna)

19 Septembrie 2010

Lumea e în mainile tale. O poti sustine?

Suntem o generatie care citeste printre randuri, înruditi nu prin sange ci prin natura pacatelor.Ne debarasam de tot ce ni se pare util pana devenim si noi o inutilitate.Daca ne-am putea scrie zilele pe portativ, viata s-ar preface într-o simfonie. Ne-am aseza într-un fotoliu ghemuiti, miscandu-ne usor talpile si ascultandu-ne vietile, iar sunetul clipelor ne va gadila simturile.Întreaga posteritate va afla de noi, doar ascultand în timpul ceaiului viniluri la frecventa fiecarei inimi.Înfasurate într-un sul vor sta la îndemana oricarui nostalgic în cautarea nemuririi.De ce am avea nevoie de pretexte cand obiectivul nostru e suficient de verosimil: de a lasa ceva în urma noastra.Cand imaginile celor dragi se vor atrofia, cicatrizandu-ne memoria, va fi mai usor sa reîmprospatam acea parte a trecutului cu efecte întrematoare pentru noi. Cand nici amintirile nu te mai vindeca înseamna ca suferi de o boala incurabila.
Toti ne-am dori sa tinem în brate pamantul, dar nimeni nu vede infinita responsabilitate pe care o impunem bratelor.Am fi dispusi sa devenim o cumpana în lupta dintre bine si rau fara sa fim partinitori? Daca ne-ar creste aripi am zbura din lumea asta? Daca am zbura înseamna ca nu vom fi niciodata o cumpana, daca vom deveni o cumpana, povara lumii va trai pana la sfarsitul veacului la capataiul nostru…

Decepţia, ultima carte a vieţii

6 Septembrie 2010

Am zugravit peretii inimii azi- casa e gri de sus pana jos. Fiecare atriu si ventricul întrebau de tine. Camera ta am transformat-o în magazie. Voi strange acolo toate vechiturile pe care nu m-ai lasat niciodata sa le arunc. Primele noastre scrisori, jurnalul tau, primele fotografii împreuna…sunt toate acolo, chiar daca tu nu mai esti.Usa din spatele casei va ramane deschisa oricum. Nu,nu cred ca ai sa te întorci, dar poate ma vei vizita din cand în cand, poate cafeaua de dimineată nu va avea acelasi gust fara mine sau poate retina ta se va plicitisi sa inventarieze aceleasi imagini, de la ultimul etaj, cu aceiasi vecini obositi ce vin si pleaca în graba la munca.
De cand ai plecat am tras draperiile si am stins lumina. Voiam sa schimb ceva, simteam ca înnebunesc asteptand de unul singur apusul. Si tu esti singura vinovata pentru asta! Mi-ai împrumutat tabieturile tale mintindu-ma ca sunt numai pentru o perioada scurta de timp. Acum tarziu observ ca ai fost femeia care m-a facut sa nu mai ma satur de viata… si culmea,ai aparut tocmai cand imi doream mai tare sa mor.Probabil viata nu-si jucase si ultima carte: deceptia.
As fi putut sa iau notitele tale si sa rescriu povestea noastra. Pot chiar sa modific sfarsitul, doar e romanul meu. N-am fost adeptul SeFe-urilor, nu-mi plac de nicio culoare. Dar spune-mi tu, cum as putea sa te descriu, cumva,ca nimeni sa nu creada ca exagerez. Trebuie sa atasez romanului o fotografie, o chestioara cu tine, e singura solutie ca cineva sa-si dea seama ca nu sunt un amarat de fantezist care fabuleaza doar-doar si-o vinde romanul.
Stiu ca în suflet ma vei crede capabil de asta, însa în gandul tau ma vei implora sa te uit. Dar nici daca vreau,nu pot. Amintirile ruginesc,dar nu mor.
Continui sa traiesti în visele mele, iubirea noastra e mai vie ca oricand. Ieri,pe cand erai în bucatarie m-am furisat în casa si am presarat frunze rosii de trandafir prin camera si tot patul era un imens covor de petale. As fi pregatit si sampania si lumanarile, dar alarma m-a trezit în dimineata aia prea devreme […] Nici tranchilizantele nu-si mai fac efectul, durerea lasata e la fel de mare,desi aparent ranile s-au vindecat, e doar o amagire a starii mele depresive.
Ceasca si farfurioara sunt tot acolo pe masa, unde le-ai lasat ultima data. Pastreaza înca amprentele tale si gustul tau…si aroma de visine coapte.

***

Acest text a fost facut în urma cu ceva timp si l-am postat asa cum a fost scris initial, fara completari sau rectificari, ca dovada ca nu voi uita niciodata pe cine am iubit si ca nu-mi reneg trecutul.Singurul lucru pe care mi-l reprosez e ca nu am putut învata ce e iubirea înainte ca viata sa-mi învete toate slabiciunile.

De mi-ai fi spus, de-as fi stiut
Ca fericirea sta într-un sarut
N-as mai fi plans, n-ar mai fi curs
Atatea lacrimi nu s-ar fi pierdut…

Risipa de cuvinte. #1.Clinica de vise

18 August 2010

Cand risipa de cuvinte nu poti s-o masori în randuri
Si ei îti ofera-n dar, nestemate-n loc de ganduri
Sau uimita de-asteptare, peste tampla ta a nins
Fa recurs la amintire sau mai vinde cate-un vis.

Nu îti face planuri,sute, n-o sa mearga nicidecum
Chiar daca te mai împiedici continua pe-acelasi drum
Viitorul nu exista cand traiesti din amintiri,
Tu masoara-ti libertatea în lacrimi si fericiri.

Evantaie se pliaza, nu ai loc nici sa respiri
Palmele-ti miros a mine, parul tau a trandafiri
Si miroase-n toata casa a iubire si a crini
E dezordine totala si neliniste-n vecini.

Dar încuie bine usa, vreau sa te iubesc abstract
Si cu podul palmei mele sa-ti mangai trupul compact
Într-o camera uitata si de oameni si de lumi
Prizonieri într-o celula nu mai credem în minuni.

NOTA: Pentru cititorii interesati, va urma:

#2.Recăderea în păcat

#3.Mistificata libertate

Ca într-un joc

6 August 2010

Mă împiedic şi cad- Aprinde lumina
Te sărut pe obraz- Hai să tragem cortina
Îţi caut privirea- editezi un surâs
Retrăind în surdină- Amintiri ce s-au scurs
Pari un înger suav- Nu ştiu cum sa te-asemăn
Mama ta nu-i o sfântă- Tatăl tău e un demon
Mă agăţ de cuvinte- Ca de ultima carte
Îţi şoptesc la ureche- Hai să mergem departe
Pari un pic deprimată- Eu încerc să-nţeleg
Eşti o bună actriţă- Mă convingi că sunt bleg
Sigilăm pasiuni- Coridoru-i pustiu
Îmi spui să mai stau- Deşi ştii că-i tarziu
Eşti aşa de vulgară- Poate de-asta îmi placi
Mă privesti ca pe-o pradă- Şi eşti gata s-ataci
Prin cearşafuri şi perne- te mai pierd uneori
Când te ţin strâns în braţe- Descopăr comori
Ochii tăi sunt ca marea- Şi atât de aprinşi
Distingându-şi culoarea- Printre rochii si jeanşi
Savurează-mi aroma- Al iubirii nectar
Şi ascunde-te-n suflet- Fă-ţi în mine altar
Înotăm printre gânduri- Dimineaţa-i un val
Uşuratice rânduri- Nescrise-n jurnal
Au oprit apa caldă- Strig dar nimeni n-aude
Vom ieşi iar afară- Ploaia o să ne ude
Să ma spele de răni- Vreau să ies din carcasă
Şi să fim numai noi- De restul nu-mi pasă

Paradis fictiv

8 Iulie 2010

„Singurul paradis e paradisul pierdut.”

Marcel Proust

Straluciri in priviri,orasul pierdut
Aer proapat si poate…un nou inceput.
Despartiri,impacari,realitate si vise
Idei si trairi,porniri interzise.

Bucurie,necaz,ganduri fara sfarsit
Intre „a fi” si-„a trai” e un zid infinit
Poate maine sau azi,peste ani,nu poti sti
Vom da timpu-napoi sa mai fim iar copii.


Raspuns fara scop,mincinoase grimase
Talent fara noroc,incercari sfioase
Atunci si acum,doar noi ne-am schimbat
Restul lumii-i la fel…numai timpul a stat.


Hartuit de-amintiri,am semnat un tratat
Sa iubesc doar o data dar sa am ce-am visat.
Cu aer ma-nec,ma sufoc de minciuni
Mapamond devenit hotel de nebuni.

Doctori se-mbolnavesc,preoti cad in pacat
Zugravi fara case,viitor blestemat.
Rabdare ajunsa la capat de drum
Un cer preainalt,un pamant plin de fum

Ochii mamei plangand sau primul sarut
Ingerasi de cristal,sentimente de lut
Fluturasi in stomac,pasiuni risipite
Rochita ei alba si iubiri ne-mplinite.

Straluciri in priviri,orasul uitat
Sfarsit uneltit si un aer poluat.
Impacari,despartiri,realitate si vis
O lume bolnava…si-un fictiv paradis.

Ce poti sa pierzi cand nu mai ai nimic (Loz necastigator)

23 Iunie 2010

As pleca,dar n-am unde.M-as ascunde dar stiu ca nu ma va cauta nimeni.La ce bun osteneala? O sa se intunece…

Esecul m-a descumpanit mereu,de asta de fiecare data m-am temut mai mult de o nereusita decat de urmarile ei.Cand toate asteptarile tale se risipesc,atunci nu te mai temi,practic nu-ti mai pasa,nu te mai intereseaza ce se mai poate intampla.Ce poti sa pierzi cand nu mai ai nimic? Nimic!? Mi-am dat seama de un lucru…trist,dar din nefericire adevarat.Abia dupa ce pierdem tot ne dam seama cat de bogati am fost.
Nu conteaza cati bani ai,important e cum ii cheltui.Nu te gandi ca ai multi prieteni,e posibil sa gresesti.Nu renunta sa speri,aminteste-ti ca Dumnezeu este Speranta.Toate au un inceput,nu stiu daca toate au si un sfarsit.Chiar si asa,unde se termina un drum incepe altul.Asfaltul incins iti arde talpile,te descalti…grabesti pasul.As fi putut sa compar orasul cu un cimitir,dar zgomotul masinilor imi demonteaza fiecare teorie.As pleca,dar n-am unde.M-as ascunde dar stiu ca nu ma va cauta nimeni.La ce bun osteneala? O sa se intunece.Noaptea isi imprastie parfumul ei semisferic,inlocuind cupolele,inlocuind lumina,acaparand tot.Ma las prada tacerii,iar tamplele imi sustin azi palmele,si nu invers.Intrebarea m-a urmarit pana spre miezul noptii,ce poti sa pierzi,cand nu mai ai nimic? Eu cred ca acela trebuie sa fie cel mai optimist om.In cel mai rau caz nu mai are nimic de castigat!
Fiecare nereusita ar trebui sa ne invete sa fim mai puternici,dar cunoscand lipsa de solidaritate a marii majoritati imi pierd orice echilibru sufletesc.Din teama de a afla ce e dincolo de mal,ramanem pe „pluta noastra” pe jumatate scufundati in griji,pe jumatate retinuti.Cred ca toti am avut acel impuls de genul: „totul sau nimic,acum sau niciodata,ori eu ori ei” dar in functie de situatie impulsul a disparut mai devreme sau mai tarziu.Suntem lasi.SUNT UN LAS.Nu,nu genul acela de las care se supune majoritatii,eu am avut acea lasitate nebuneasca,ori am fost prieten cu toti,ori impotriva tuturor.Cea mai grea lupta am dus-o cu mine.Daca impotriva altora am castigat,impotriva mea n-am avut nicio sansa.N-am fost nici ipocrit,desi am fost acuzat si de asta…Eu am fost las fata de propriile mele ganduri,mi-am tradat ideile daca se poate spune asa.M-am intrebat de ce vin singure unele raspunsuri si n-am avut curajul sa le accept.Pentru mine singurele adevaruri erau cele pe care le descopeream si le demonstram eu.
N-am putut sa gasesc raspuns la intrebarea de care va spuneam.Am dat in schimb peste inca o intrebare: Noi putem ramane cu amintiri dupa o zi,dar noaptea cu ce ramane…dupa o zi ?