Deja vu? Nu, deja tu…

Ma angajez într-o etapa de revizuire a conditiei mele de roman.Nu am presimtirea, ci certitudinea unui deja vu.Constat ca numai suferinta poate duce la “uniune”, fie ca vorbim de indivizi, ideologii sau state.De ce trebuie sa spun  ca sunt “roman” înainte de a spune ca sunt “om” e un subiect care merita dezbatut.Oare nu cumva se ajunge în situatia ca primul termen sa dea valoarea celui de-al doilea? Speram sa nu.
Iertati-mi scurta introducere, dar asemenea flamandului care se lacomeste, lipsa postarilor dezvolta apetitul meu pentru divagatii.Deci fara a fi obligatoriu de înteles ce am spus, am sa va mai retin pentru înca doua postari.Sunt versuri scrise acum 2-3 ani, unele pentru un anumit cenaclu din care am facut parte la un moment dat (cele scrise cu diacritice, cum probabil aveti sa observati), dar mi s-au parut uimitor de actuale raportandu-ma la mine “cel de acum”.Poate nu m-am schimbat asa de mult cum credeam…

Protest (Privatizarea timpului)

Secundele s-au ghemuit
într-un colţ undeva
după un protest de rutină
unde şi-au lamentat clipele
solicitand concediu de odihnă

Toţi liderii sindicali ai Timpului
cer introducerea fusului orar
numai pe frecvenţa de vară
iar miezul nopţii va fi remaniat

Orologiul îşi va da demisia
sau va ieşi la pensie
probabil după caz
până şi ziua îşi reducându-şi
orele de muncă simţitor
lucrând acum
cu jumătăţi de normă

Istovit de alergări olimpice
timpul îşi va deschide
prăvălia personală
de unde va putea concedia
ore şi zile
până când va ajunge
propriul său patron

foto: party9999999.

Explore posts in the same categories: Realitate.