
Era mijlocul verii.Întinsi pe iarba moale
Stateam si priveam norii cu o carte pe picioare.
În ochii tai seninul se adancea-n mister
Cand îti citeam din Byron, Villon sau Baudelaire.
Nerabdator te întrebam ce simti si ce gandesti,
Roseam cand ma certai zambind “nu vezi ce naiv esti?”
Nu vad nimic în jurul meu doar glasul tau ma-ndruma:
“Închide ochii, dragul meu, lumea va fi mai buna!”
Si iata, i-am închis, te vad, sufletul meu te simte
Fara sa stii, fara sa vrei îmi ratacesti prin minte,
Fara sa vreau, fara sa stiu ma las la tine-n brate
Si alte vise nu mai am si nici alte sperante.
Obraz langa obraz vom fi, mereu mana în mana,
Chiar daca timpul s-ar opri, iubire sa ramana
Acolo unde n-a mai fost, acolo unde nu e
Noi sa-mpietrim într-un sarut, sa devenim statuie.
Cand trecatori vor cerceta “care-i povestea lor”,
Cutremurati c-ai fost un înger si eu un muritor,
Ne vor privi necontenit dandu-se prada urii
Si vina ce o poarta ei o vor lasa naturii.
Ce oameni tristi puteti sa fiti cand admirati statui
Iar sufletele voastre reci nu-s date nimanui…
foto:poetographer.
Ei au ceva de spus